Noua structura a Guvernului

În ședința plenară din 21 Iulie, 2017 Parlamentul a aprobat noua structură a Guvernului, iar deja în ședința din 26 Iulie, Cabinetul de Miniștri a aprobat Hotărârea de Guvern cu privire la restructurarea administrației publice centrale de specialitate.
Conform reformei Guvernului, Ministerul Sănătății va fi absorbit de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ultimul devenind succesor de drepturi și obligații al acestuia. Noul ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este Dna Stela Grigoraș. Demnitarul va prelua astfel și atribuțiile fostului ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan, demisă prin decret prezidențial, ca urmare a deciziei de reformare a Executivului și reducerea numărului de ministere.
Astfel, în urma transferurilor de competențe, din 16 ministere vor rămâne 9, conduse de următorii miniştri:
1. Ministerul Economiei și Infrastructurii – viceprim-ministru, ministru Octavian Calmîc;
2. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene – viceprim-ministru, ministru Andrei Galbur;
3. Ministerul Finanțelor – ministru Octavian Armașu;
4. Ministerul Justiției – ministru Vladimir Cebotari;
5. Ministerul Afacerilor Interne – ministru Alexandru Jizdan;
6. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării – ministra Monica Babuc;
7. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – ministra Stela Grigoraș;
8. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – ministru Vasile Bîtca;
9. Ministerul Apărării – exercită funcțiile de ministru, viceministru Gheorghe Galbura.
De asemenea, Cabinetul de miniştri a aprobat structura-tip a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerelor. Conform structurii aprobate, conducerea Ministerului este exercitată de către ministru, un secretar general de stat și secretari de stat. Numărul secretarilor de stat pentru fiecare Minister va fi stabilit de Guvern, în funcție de domeniile de activitate ale Guvernului, transmise în competența autorității. În cadrul fiecărui Minister se va institui un Colegiu al Ministerului, cu atribuții definite prin hotărâre de guvern, compus din oameni cu funcții de răspundere și condus de ministru.
Totodată, vor fi constituite comisiile pentru organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice de conducere de nivel superior – secretar general și secretar general adjunct al Guvernului, secretari generali ai Ministerelor și secretari de stat.